De jos, de jos

lift

Mulți mă întreabă ce înseamnă cu adevărat să o iei de la capăt. Mulți vor să știe cum se simte viața începută de jos, dar nu de la un nivel egal cu pâmântul, ci chiar dintr-o groapă care aparent nu are aprinsă nici o lumină, nici o perspectivă. Grupului acesta explorator i se adaugă gașca necredincioasă, care judecă după aparențe sau fotografii, iar dacă tu ai bunul simț să nu te plângi în fiecare discuție sau să pozezi zâmbind, atunci ei vor decide că viața ta este mai dulce decât avem voie să înghițim și nu vor crede nimic din ce poți tu să povestești.

Sigur, am venit în Marea Britanie pe propria responsabilitate, dar ce doare pe foarte mulți este că am venit la studii, să îmi câștig diploma de master. Mulți arată cu degetul că a pleca de jos înseamnă să vii într-o țară străină să muncești pe brânci și atât. Să respecți nivelul majorității, să primești salariul minim șă să uiți a visa. Puțini sunt însă cei cărora imaginația le permite să vadă că un masterand este uneori poate mai chinuit, pentru că trebuie și să învețe, și să muncească. Trebuie să-și concentreze toate abilitățile lingvistice și de comunicare în a scrie eseuri academice sau în a construi proiecte demne de un înalt procentaj, dar în același timp să schimbe nenumărate autobuze pe zi pentru a ajunge la diferite clinici și spitale pentru interpretariat; sau să fugă repede la restaurant că tura i se schimbă înainte să apuce să înghită măcar un pahar cu apă.

Am plecat pe acest drum străin cu lecțiile foarte bine pregătite. Cătălin era deja în Coventry, cu un loc de muncă stabil, eu urma să-mi primesc actele și să îmi găsesc de muncă în primele luni iar tata era suportul nostru financiar atât cât aveam nevoie. Bineînțeles, destinului îi plac dramele nepregătite iar fiecare plan pe care noi l-am lucrat conștiincios a căzut în derivă, lăsându-ne cu un singur intrument de ajutor: nevoia. Mama a căzut la pat și s-a stins la doar două luni după plecarea mea, astfel tot ajutorul financiar din partea familiei s-a sistat instantaneu; în Marea Britanie începuse deja nebunia invaziei românilor, așadar am trecut prin nenumărate probe și greutăți cu aplicația pentru documente, pe care le-am primit la aproape un an după mutare. Din toate constantele promise, singura rămasă a fost locul de muncă a lui Cătălin, pentru că eu abia după șase luni după începerea masterului am început să lucrez (deși până atunci am mai ajutat o prietenă la curățenie) – funcția de event manager a fost în cadrul unui program de voluntariat.

Cum se descurcă un cuplu cu un singur salariu? Cu răbdare și ambiție. Găsești un studio fără încălzire, pentru că este cea mai ieftină alternativă. Iarna, pentru că electricitatea este pe cartelă iar pentru că atât dușul, cât și aragazul sunt electrice, cumperi un calorifer doar pentru cameră. Când ai nevoie să mergi la bucătărie sau la baie, îți iei halatul de pluș, gros, primit de acasă și încerci să-ți rezolvi absolut toate treburile cu viteza luminii, că altfel răcești săptămânal. Hainele noi sau alte cosmetice dispar din ambele liste de cumpărături timp de mai bine de jumătate de an, pentru că frigiderul este stingher de gol iar facturile nu vor neam să se plătească singure. La început, mesele se iau pe caloriferul mobil din cameră, întrucât și masa sau alte piese de mobilier întră în categoria lucrurilor de cumpărat mai târziu. Din când în când, la început furios și trist, mai apoi râzând în hohote, privești la cascada spontană ce-ți cade din tavan exact în mijocul patului, pentru că dușul vecinului de deasupra nu este izolat sau siliconat sau orice să mențină apa la locul ei. Te muți din pat în fotoliul ponosit (colțul știut drept living room) și îți promiți solemn că în curând va fi mai bine. Măcar la școală lucrurile merg ca pe roate (chiar dacă nu ai bani să ieși cu ai tăi colegi nicăieri, decât în locuri gratuite) și asta îți dă speranțe.

Și nu e doar cazul meu. Am prieteni (nu vă supărați că vă pomenesc, știți că vă admir) care au început la ferma de ceapă, în ploaie, frig și mizerie, pentru o sumă lunară care abia acoperea strictul necesar. Luni de zile le-au mirosit mâinile a ceapă, iar noaptea tresăreau, cu palmele strânse de plapumă, întrucât visau că încă sunt pe câmpul de muncă. Sora mea dragă (și tu să mă ierți, dar ești un exemplu de menționat) a mers luni de zile la lucru greu cu bicicleta, prin zăpadă, ploaie, soare sau vânt. Acasă se întorcea la un apartament mic și friguros, iar la duș trebuia să aștepte minute bune până să se încălzească apa. Toate acestea, bineînțeles, pe un fundal dur de discriminare, că na, sunteți români și o meritați.

Acum suntem cu toții bine. Mult mai bine decât locul de unde am început și privim optimiști spre viitor. Nu s-au schimbat chiar toate, dar măcar vecinul de deasupra și-a izolat dușul iar de Crăciun ne-am aprovizionat bine toți cu de toate. Anul acesta presimt că schimb casa și locul de muncă, deci tot răul spre bine.

Așadar, nu-i dracul așa negru pe cât pare acum în viața voastră. Dar fiți sinceri cu voi și recunoașteți adevăratele sacrificii, nu vă concentrați energiile pe alintături. Și mai presus de orice, luptați voi, pentru voi, fiindcă dacă așteptați ca mama, tata sau partenerul să vă ridice, e posibil să locuiți în groapă mai mult timp decât trebuie.

Hai cu noroc, pentru că se poate :)

Foto: masscovers.com

10 Responses to “De jos, de jos”

  1. Georgiana

    Offf, mai Teo, nu m-am gandit niciodata ca ai trecut prin toate astea! Daca puneai si tu pe fb poze cu apa de la dusul vecinului curgand in patul tau in loc de…poze zambind alaturi de colegi simpatici, poate imi inchipuiam!:) Glumesc, e dovada de demnitate sa nu stai sa te plangi toata ziua, si de demnitate nu duci lipsa! O sa fii bine si portia ta de stat in groapa sunt sigura ca e pe duca! Si mai stiu ca ai tot ce iti trebuie sa ca ajungi sus sus sus!!!

    Reply
  2. Catalina Zaharia

    Teo, dupa ce am citit articolul tau, pot sa iti spun ca ai tot respectul meu! Imi pare tare rau ca mama ta nu mai e langa tine sa te vada, dar sunt sigura ca oriunde ar fi e mandra de tine, de voi,pentru ca se vede ca ati ramas uniti, ca nu ati uitat de unde ati plecat si ca tintiti tot mai sus si luptati pentru asta. Sa ramai asa- o optimista si sa ajungi cel putin unde iti doresti, pentru ca asa cum ti s-a mai spus, poti! Felicitari pentru tot ce ai realizat, sau mai bine spus, ATI realizat! E greu inceputul dar rezultatul merita intotdeauna. Mult, mult, muuult succes in tot ce iti propui! Felicitari pentru omul bun pe care il ai langa tine si sa fiti mereu fericiti si sa va iubiti, ca tare bine va mai sade impreuna!

    Reply
  3. Tabita

    Cred ca ti se potriveste: “eu sunt puternica, desteapta si frumoasa”. Si e bine sa cantam asta chiar daca se aude ecoul din groapa, la mine a functionat :))

    Reply
  4. o femeie

    Am trecut prin toate astea – in plus aveam o super motivatie: copilul.
    Mai dur a fost ca am coborat de sus – multi nu sunt pregatiti sa fac eforturi.

    Daca as fi avut toate cunostintele astea acum 10 ani, viata mea ar fi fost alta – dar pana nu ne lovim de tavan, nu invatam ce bun e ce avem.

    Cred ca cea mai mare durere e cea de a nu fi alaturi de cei dragi – o imbratisare calda pt pierderea mamei, si putere sa mergeti mai departe. Mama ta e mandra de tine, de acolo de sus.

    Reply

Leave a Reply

  • (will not be published)