Who am I?

Felul în care vorbeşti te poate face memorabil. Sau cel puţin poate să aducă un zâmbet pe faţa interlocutorului. Eu sunt Teodora şi toate lucrurile care mă reprezintă au o puternică aromă de „rr”.

Da, adică nu pot spune litera aia care face caii să se oprească şi leul de la începutul filmelor să mârâie. Şi e imposibil să nu accentuezi rr-ul atunci când stai de vorbă cu mine, sau să nu mă pui să repet „râu, răţuşcă, rămurică”.

Pasionată de cărţi, lectură, oameni buni şi frumoşi, cred cu tărie în puterea uluitoare a cuvintelor şi încerc să scriu despre ce mi-ar plăcea mie să citesc. Mă declar berbec până în măduva oaselor, chiar dacă nu prea cred în astrologie.

Sunt absolventă a specializării Comunicare şi Relaţii Publice, citesc mult şi bine, mă implic în proiecte frumoase, fapt care mă face să debordez de creativitate. Mai mult, în acest moment sunt înscrisă la Master în Marea Britanie am terminat cu mândrie masterul în Comunicare Aplicată şi vă transmit în direct cuvinte cu accent britanic.

Nu cred în subiecte tabu, visez ca atunci când o să fiu mare să lucrez într-o editură şi cred că toate lucrurile ni se întâmplă din motive bine stabilite. De ce Cuvinte cu accent pe R? Aflaţi aici.

Şi pentru că pasiunea pentru condei m-a acaparat complet, puteţi găsi istoria rândurilor rârâite aici şi aici.

Aşa că, dragi (noi) prieteni, vă poftesc la vorbă!

___________________________________________________________________________________________________

Passionate about books, interesting stories and beautiful people, I firmly believe in the incredible power of words and I always try to write about what I would like to read. Sometimes I describe myself as a genuine Aries, even though I do not actually believe in astrology.

I have lived in Coventry, UK for almost two years now and I like to talk about my experience here. I have a bachelor degree in Communication and Public Relations, I recently graduated from my Masters in Applied Communication from Coventry University, I read a lot and well, I get involved in all kinds of projects, things that make me overflow with creativity.

I do not believe in taboo subjects, I dream one day to work in publishing, I love raspberries and cheese and I feel that everything happens for a reason. The rest about me… in my articles.

Therefore, my dear new friends, let’s have a talk.